Centuri ocolitoare

Un articol recent de pe profit.ro spune că Bârladul va avea o centură ocolitoare în 2 ani jumate. Totalul de construit este de 11.34 km, doar o bandă pe sens (bănuiala mea) cu prețul de 34.2 milioane de euro, deci undeva la 3 milioane de euro per km. Bani de autostradă. Cumva, e un preț normal, ținând cont că trebuie să faci multe despăgubiri că să poți să ocolești orașul, iar terenurile din apropierea orașelor nu sunt neapărat ieftine. Dar știrea asta mi-a adus aminte de faptul că multe orașe din România au o nevoie disperată de o centură ocolitoare. Bârladul nu e chiar primul oraș pe lista mea de orașe care au nevoie de centuri ocolitoare.

Sunt multe alte orașe pe care le-aș trece în fața Bârladului, iar acestea ar fi:

1. Bals – cei care au făcut drumul dintre Slatina și Craiova știu că în anumite perioade ale zilei, Bals-ul e complet blocat. Pierzi undeva la jumătate de oră să traversezi 4 km de drum prin localitate. Problema Balsului e că șoseaua care trece prin localitate are un singur sens de mers și nu există spațiu pentru lărgirea șoselei. Deci singura soluție ar fi construirea unei centuri de ocolire a acestei localități. Ideea nu e nouă, dar tot timpul s-a lovit de probleme de finanțare, dar și de un interes relativ scăzut la nivel local. Centura se poate face cu ocolire prin zona de nord, printre dealuri, iar centura ar avea în jur de 7-8 km, cu un cost de 2-3 milioane de euro pe km, fiindcă e o zonă de dealuri și e nevoie de stabilizarea acestora.

2. Sinaia-Azuga-Bușteni-Predeal-aici se vrea construirea unei autostrăzi pentru eliberarea traficului. Din păcate nu toată lumea merge în weekenduri doar la Brașov, așa că în anumite stațiuni probabil va fi nevoie de centură ocolitoare. Bușteni și Azuga în special sunt vizate de construirea unei astfel de centuri pentru a mai reduce din traficul de pe drumul principal.

3. Filiași-e situat pe același tronson de drum de la Timișoara la București, iar Filiași-ul e un oraș destul de aglomerat în timpul zilei. Comparativ cu Bals-ul, aici a fost spațiu și s-a lărgit, dar prima bandă e mereu ocupată de mașini, care n-ar avea unde să parcheze altfel. Deci cumva traficul se desfășoară tot pe o bandă. Chiar dacă nu se stă la fel de mult că și la Bals, tot îți trebuie vreo 10-20 de minute să traversezi localitatea.

4. Salonta-situat pe un alt drum aglomerat, Salonta e plină de treceri de pietoni și curbe, care fac introducerea unor semafoare (cum s-a făcut la Chisineu-Criș, unde era cam la fel de aglomerat) să nu fie foarte practică în eliberarea traficului în timp util. În zilelele mai aglomerate, poți pierde și 20-30 de minute în traversarea municipiului Salonta.

5. Fălticeni-probabil că unii dintre voi va aduceți aminte că președintele Iohannis a ocolit la un moment dat Falticeniul care să nu mai piardă vremea pe coborârea plină de piatră din Fălticeni și Suceava. Între timp au reparat drumul și se circulă relativ bine, dacă ești cu mașină mică. Dacă ești cu camion, tot pierzi ceva timp mergând pe “centură” Falticeniului. Problema în localitatea asta e că nici nu prea ai pe unde să o faci că să fie practică, că e pe niște dealuri mai anevoioase.

6. Beclean-Becleanul nu are efectiv o centură ocolitoare, deci în perioadele mai aglomerate e ceva mai greu să traversezi orașul. În aceeași oală intră și orașe precum Iernut sau Ludus, care sunt construite cam pe aceeași structură. Din fericire, nu au foarte multe treceri de pietoni prin ele și mașinile nu se opresc în mod constant încât să blocheze traficul.

7. Podu Ilioaei / Târgu Frumos-Ambele orașe sunt situate pe drumul european ce leagă Românul de Iași, iar în perioadele de aglomerație stai și 15 minute până traversezi Târgu Frumos sau Podu Ilioaiei. Odată am stat și 40 de minute că să fac 500 de metri până la prima intersecție, încât să mă pot duce pe ceva drum județean să ocolesc toată aglomerația. Se blocase traficul din cauza unui accident și nu s-a deblocat nici 6 ore mai târziu, când m-am întors înapoi, iar coloană era de vreo 5-6 km. Problema acestor orașe e că la Fălticeni: se află în zonă de deal care ar face construirea unei centuri ocolitoare să fie foarte costisitoare.

8. Făgărașul e un exemplu ciudat aici, pentru că e foarte similar cu Bârladul, deci probabl că aici ar fi ajuns Bârladul pe lista mea, dacă ar fi fost să îl pun. E un oraș cu străzi ceva mai late, dar din cauza traficului intens, al pietonilor și al drumurilor proaste, viteză de deplasare prin Făgăraș e redusă în perioadele în care e foarte aglomerat. Sau vara, când mulți oameni vin aici să alimenteze înainte să urce pe Transfăgărășan.

9. Adjudul un oraș care se aglomerează dimineața foarte mult, mai ales în zilele de vineri, când e târg. Motivul principal: trecere de pietoni, amplasate din 50 în 50 de metri, care fac mașinile să oprească în mod constant. Bine, Adjudul e micuț și relativ ușor de ocolit, deci aici m-aș fi așteptat prima oară să văd o centură, pentru că ar fi foarte mai ieftină și ușor de construit.

10. În mod normal, aș fi pus doar Suceava pe locul 10, care are nevoie disperată de o centură completă, pentru că traficul în oraș e criminal în anumite momente ale zilei. Dar asta e valabil în foarte multe orașe de la noi. Timișoara are nevoie de centură de sud, Bucureștiul are nevoie de o centura sud cu 4 benzi, Bacăul are nevoie de o centură mai serioasă care să preia traficul și să îl “arunce” undeva după Bogdan Vodă la ieșire înspre Roman și exemplele ar putea continua.

Sunt multe orașe din România care ar avea nevoie de centuri ocolitoare bine construite pentru a reduce blocajul în trafic și pentru a avea un aer mai puțin poluat. Eu am listat doar vreo 10-15 orașe care ar avea nevoie de o centură din punctul meu de vedere. Sunt însă convins că mai sunt și altele.

Deci, ce orașe din România credeți voi că ar avea nevoie de centuri ocolitoare ?

Please follow and like us:
0
Ti-a placut acest articol ? Ajuta si pe altii sa il gaseasca folosind linkurile de social media de deasupra comentariilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ti-a placut ce ai citit pe acest blog ? Da-i un follow pe oricare retea sociala doresti