La caldura in toiul iernii

In toiul iernii in Romania, sa ne facem intelesi. Pentru ca in alte zone ale globului, climatul este mult diferit fata de aici in tara, in luna decembrie, cand e racoare. Si bine, intr-un fel. Am mai specificat pe aici de o multime de ori, sunt un mare fan al perioadei de toamna – iarna, cand temperaturile sunt mai reduse, pentru ca oricand in perioada asta mai poti pune o haina pe tine. In schimb vara nu prea mai ai ce sa dai jos.

Cu toate acestea, sunt constient ca sunt o multime de persoane care fug iarna de frigul din Romania macar pentru o saptamana undeva intr-o zona mai calduroasa. Fie ca e vorba de Tenerife (o multime de timisoreni merg acolo in vacanta in decembrie, e o perioada foarte buna pentru plaja, aparent) sau Cipru, sunt suficienti romani care aleg sa stea o perioada departe de Romania si de frig.

Iar pentru cei care au pus ceva bani la saltea pentru o vacanta, probabil ca i-au pus pentru o varianta mai exotica. Gen Bali. Desi in momentul asta, o vacanta in Bali nu e chiar cea mai placuta alternativa (a erupt vulcanul din apropiere, zboruri anulate, distractii de genul), dar in vreo cateva luni, daca nu se intampla ceva exceptional, va fi totul in regula acolo pe insula.

Mai sunt si alte alternative exotice, precum Republica Dominicana, Cuba sau Mauritius, dar in ultima vreme vad ca o vacanta in Thailanda e o varianta preferata de o multime de romani. Doar prin lista mea de facebook am avut 6 persoane care au fost in Octombrie / Noiembrie in Thailanda si mi-au zis ca vremea e minunata, iar locatii sunt o gramada de vizitat.

Pentru toate aceste destinatii e nevoie de o planificare din timp. Asta pentru ca daca iti planifici din timp o vacanta, poti obtine preturi mai bune. A, si ai nevoie de vize pentru aproape toate tarile pe care le-am enumerat mai sus care sunt in afara Europei.

Tu unde te duci la caldura iarna asta ?

Please follow and like us:
0
Ti-a placut acest articol ? Ajuta si pe altii sa il gaseasca folosind linkurile de social media de deasupra comentariilor.

One thought on “La caldura in toiul iernii

  1. Pingback: Alternative la caldura mai ieftine – J Marius

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ti-a placut ce ai citit pe acest blog ? Da-i un follow pe oricare retea sociala doresti