Accesarea fondurilor europene pentru o companie

Acum multi ani, la inceputul meu in domeniul de afaceri, daca ii pot spune asa, avem extrem de putine cunostinte legat de felul in care poti accesa fonduri europene pentru dezvoltarea unei afaceri pe teritoriul Romaniei. Era perioada chiar de final a boom-ului economic, iar lucrurile abia atunci incepeau sa se inrautateasca, creditele incepeau sa fie tot mai inaccesibile si bancile nu mai acordau aceste credite chiar oricui.

Iar ca sa iti dezvolti o afaceri la modul serios, aveai nevoie de un ajutor. Fondurile europene au fost si sunt inca o solutie pentru cei care vor sa dezvolte o afacere, dar aceste fonduri vin doar daca ai si tu o parte din bani pusi la dispozitie pentru dezvolta o afacere. In domeniul IT, e suficient sa ai cateva calculatoare ca sa poti dezvolta ceva de calitate pe termen lung, mai ai nevoie si de un birou si de un produs care sa il pui gaj pentru asta.

In alte domenii insa, sa zicem, agricultura, e ceva mai complicat. Daca erai un fermier in 2009 care isi dorea deschiderea unei mici ferme avicole la tine in comuna, era destul de complicat sa stragi suficient de multi bani pentru deschiderea, intretinerea si licentierea produselor. Pentru ca erau destul de multe si complicate caile prin care puteai pierde afacere.

In 2015 insa lucrurile s-au mai linistit, creditele sunt ceva mai accesibile, dar prudenta e mai mare la acordare. Si cumva e mai bine asa. Bancile trebuie sa caute sa imprumute bani celor care isi doresc sa deschida o afacere, fara a umfla dobanzile prea mult si pentru a ii ajuta pe micii intreprinzatori sa poata plati ratele la loc si sa obtina profit pentru o dezvoltare durabila.

Sunt mai multe banci in Romania care ofera ajutor in astfel de situatii, inclusiv o banca cu capital majoritar romanesc, cum e Banca Transilvania, care ofera celor care au nevoie solutii pentru accesul mai simplu si mai rapid la fondurile europene. In cel fel se poate realiza asta puteti vedea aici, alaturi de modalitati prin care proiectul tau poate deveni un succes.

ferma

Ti-a placut acest articol ? Ajuta si pe altii sa il gaseasca folosind linkurile de social media de deasupra comentariilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *