Un drum făcut recent până în Valea Jiului m-a facut să mă gândesc niţel la felul în care sunt făcute legile de la noi în comparaţie cu legile din Ungaria. Cel puţin la nivelul circulaţiei camioanelor.
Pentru toţi şoferii e destul de greu să circule în condiţii de iarnă. Iar de asta am avut şi noi parte marţi, când la plecarea din Petroşani a început să ningă. A tot nins o bună bucata de vreme iar in faţa noastră s-a asezat o coloană de camioane. Coloană care nici de-al naibii nu s-ar fi dat la o parte pentru a trece şi restul de maşini. Au fost necesare vreo 4 depăşiri rapide, cu turaţie mare pentru motor si ceva stres (btw, am avut o soferiţa foarte ok pe drum :P), pentru a depăşi cele 4 camioane (atâtea erau).
Nelămurirea mea este urmatoarea: de ce nu se pot face şi la noi nişte legi pentru a ne scăpa de aglomeraţia asta cu camioanele ? Ungurii au o lege foarte faină legată de camioane, distanţa minimă între 2 camioane trebuie să fie de minim 50 de metri. E atât de greu să se dea o lege de genul şi la noi ?
Parlamentarilor, autosesizaţi-va!