Dacia Spring – ce se știe până acum despre acest model

Dacia Spring va fi primul model complet electric al producătorului român. Când zicem român, zicem doar cu numele, pentru că toate componentele și asamblarea vor fi realizate la fabrica Renault din China. Deci tehnic, nici un român nu va contribui la realizarea fizică a acestei mașini.

Primele impresii despre Dacia Spring

Din puținele imagini și detalii date presei, modelul Dacia Spring va fi un model scurt, un pic mai scurt decât un Sandero, cu 4 locuri. Design ușor butucănos, dar în stilul Dacia, cu faruri LED si cu diverse linii contrastante (dacă vor păstra același design). Radu zice (și asa pare și din imagini) că are garda la sol mai mare, dar până nu văd un model fizic, nu pot să mă pronunț legat de asta.

Nu e o mașină urâtă, dar mulți oameni zic că seamănă cu Citroen Cactus și că e cam mașină de femei. Dar nu asta e atât de important.

La ce se uită oamenii când se gândesc la mașini electrice e autonomia. Iar pentru Dacia Spring, autonomia pe care se spune că o are este de 200 km, in condiții optime, deci realist, undeva la 150 km se pot face cu această mașină.

Suficiente pentru două-trei zile de umblat intens dintr-un capăt în altul al Bucureștiului sau vreo două drumuri dus întors din Periș până în Berceni (pentru cei care stau în București, stiu cam cât înseamna asta în trafic).

Masina va beneficia de o baterie de 26 kW, iar șansele pentru o baterie mai mare sunt mici, mai ales pe această dimensiune de mașină. Poate pentru un viitor MCV electric să vedem vreo baterie de 48 sau 60 kW, dar pe modelul actual, nici o șansă să vedem altceva.

Va fi clar o mașină de oraș și împrejurimi. Ca orice mașină electrică, pleci rapid de la semafor cu ea, se va mișca bine la viteze de oraș, dar limita aia de 105 km/h îți spune clar că nu prea te poți aventura la drumuri lungi. Dar dacă e cineva care să facă treaba asta, ar trebui să aibă mult timp liber la dispoziție să stea până se încarcă mașina.

Cât va costa Dacia Spring ?

Din vorbele care se aud în mediul online, prețul de pornire pentru un astfel de model ar fi undeva de la 15000 de euro, iar probabil că dacă îl vrei la o versiune full, trebuie să scoți undeva la 17-18000 de euro.

Prima mașină electrică de la Dacia va fi disponibilă începând cu 2021, cel mai probabil de prin martie-aprilie și pe piața din România. Dacă s-ar menține programul Rabla în aceleași condiții și anul viitor, s-ar putea achiziționa acest model cu 7500 de euro, dacă luăm în considerare ecobonusul acordat de statul român.

Până la anul ne așteptăm să vedem și modelul expus pe undeva (Dacia, dacă îl expuneți pe la Timișoara, anunțați și voi, sunt chiar curios ce e de mașinuța asta) să ne facem o părere mai bună despre el.

Ti-a placut acest articol ? Ajuta si pe altii sa il gaseasca folosind linkurile de social media de deasupra comentariilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *