Apuc destul de rar să văd filme în ultima vreme, motiv pentru care în momentele în care chiar apuc să văd un film, trebuie să îmi iau câteva momente să stau să îl apreciez, ca să nu uit de el, dacă tot am salvat timp ca să îl văd.
Motiv pentru care articole de genul acesta vor fi relativ rare. Apuc să văd poate două sau trei filme într-o lună, iar după fiecare încerc să rezum câteva gânduri pentru puțini cititori care mai sunt pe aici.
Așa că hai să îi dăm drumul.
The I-Land (Netflix, 2019)
O miniserie de șapte episoade care poate fi urmărită pe Netflix. Ideea de bază e interesantă, chiar aș putea vedea un sistem de genul în acțiune peste vreo 10-20 de ani, deci nu e chiar atât de departe de adevăr.
În esență, Se urmărește reabilitarea unor prizonieri care sunt condamnați la moarte cu ajutorul unei simulări. În această simulare ar fi trebuit, tehnic, să fie ceva care să îi ajute în revenirea la o viață normală, dar cu siguranță totul nu este ceea ce pare.
Chiar dacă primul episod e relativ plictisitor și nu ne-oferă prea multe informații, începând cu jumătatea celui de-al doilea episod începem să aflăm care e treaba cu simularea (care se desfășoară pe o insulă)
Cum se dezvoltă relațiile și care este rezultatul final, depinde de voi să aflați dacă sunteți suficient de interesați.
Brazen (2021, Netflix)
Brazen E unul din acele filme la care te uiți și în primele 15 minute îți cam dai seama despre ce e vorba. Sau cine e criminalul, în cazul acestui film.
Nu mi se pare a fi un film excepțional, dar poate merge de urmărit într-o seară când nu ai altceva ce să faci, dacă mai există așa ceva.
Central Intelligence (2016)
Revăzut după o lungă perioadă de timp, Dwayne Johnson și Kevin Hart sunt tot comici, deși ăsta e un rol destul de ciudat pentru “The Rock”.
Merge și ăsta de văzut într-o seară, dacă ai chef de o comedie clasică de revăzut.