Cateva sfaturi pentru obtinerea cazierului judiciar pentru o persoana fizica. In primul rand, trebuie sa mergeti pe siteul politiei romane si sa descarcati formularul pentru cazierul judiciar pentru persoane fizice. Am dat link direct catre pdf, ca sa nu va chinuiti. Dupa printarea si completarea acestuia, trebuie sa faceti depuneti personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la ghişeele subunităţilor de poliţie de la locul de naştere, domiciliu/ reşedinţă însoţită de actul de identitate(buletin, carte de identitate, pasaport, carte de identitate provizorie, carte de rezidenta, certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E, permis de sedere) – aveti grija ca oricare din aceste le aduceti sa fie valabile, timbru fiscal in valoare de doi lei si chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei.
Daca va aflati in strainatate, puteti cere eliberarea cazierului judiciar in prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României aflat in strainatate.
Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora, conform procedurilor legale în vigoare, în ţară, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public sau în străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga din 5 noiembrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.
Conţinutul procurii trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul şi durata mandatului.
În situaţia în care cererea se depune prin împuternicit, aceasta va fi însoţită de copia actului de identitate a solicitantului, copia actului de identitate a împuternicitului şi de procura autentificată în condiţiile legii, care se va depune la locul de domiciliu sau de reşedinţă al împuternicitului (care poate fi cetăţean român sau cetăţean străin cu reşedinţa în România) – în original – dacă procura are ca obiect obţinerea certificatului de cazier judiciar sau în copie – dacă procura are un obiect generic, ce presupune şi obţinerea certificatului de cazier judiciar.
Certificatele de cazier judiciar se pot obtine imediat de persoanele fizice care indeplinesc urmatoarele 3 conditii:
– sunt nascute in Romania si au atribuite un CNP (cod numeric personal).
– depun cererea-tip la unităţile de poliţie de la locul de naştere ori de domiciliu/reşedinţă
– nu sunt înscrise în cazierul judiciar (nu sunt cunoscute cu antecedente penale).
Cam acestia sunt pasii care trebuie sa ii urmati ca persoana fizica pentru eliberarea cazierului judiciar.