În ultimele 3 zile am tot văzut știri și informatii despre podul de la Remetea Mare, cel de peste Bega, traversat de mii de mașini în fiecare zi, în special cei ce au treabă prin zona Bucovăț, Moșnița sau sudul Timișoarei.
In prima informare, Primăria din Remetea Mare a anunțat că s-a emis un nou certificat de urbanism pentru un pod nou și o intersecție nouă la legătura cu DN6. Ținând cont de vechimea podului, e ceva ce trebuia făcut. Iar legat de intersecție, am altă părere, pe care o voi relata mai jos.

A doua informare vine dintr-o știre de pe Tion, unde se discută că foarte multe vehicule care au MMTA de peste 7.5 tone trec podul respectiv, ceea ce e complet adevărat.
Oamenii văd că ăla e drumul spre Moșnița – AEM și se bagă pe acolo, fiind o variantă mai rapidă decât să încerce să meargă prin oraș. Realist, prin oraș nu au nici o șansă să meargă pe Vidrighin, indicatoarele îi trimit până la Topolovătu, deci e clar că toți vor folosi cea mai scurtă rută până nu vor fi controale semnificative care îi vor arde la portofel.
Care sunt planurile administrative pentru eliberarea intersecției ?
Cum se vede și în imaginea de mai sus, sunt planuri de construire a unui pod nou peste Bega, de lărgire a intersecție și, poate, un sens giratoriu în acea zonă.
Podul probabil va fi un pic mai larg, să încapă două mașini în același timp pe el, iar intersecția probabil că va fi lărgită pe cât se poate încât să fie suficient spațiu pentru două tiruri (din păcate, locuitorii din zonă tot vor suferi din cauza vibrațiilor).
Intersecția cu DN 6 va fi o problemă semnificativă. Pentru că e destul de putin spațiu pentru un sens giratoriu suficient de mare. Iar dacă încearcă să fac un giratoriu suficient de mare, trebuie să se extindă cu el pe marginea drumului spre Bucovăț într-o direcție, dar și pe strada Primăriei în cealaltă direcție.
Evident, se consideră că traficul va fi diminuat considerabil în momentul în care se va construi drumul de ocolire al localității Remetea Mare, legătura dintre A1 și aeroport, dar ca și podul de care vorbeam mai sus, sunt proiecte care se vor finaliza în următorii ani.
O soluție mai eficientă pentru traficul dinspre Bucovăț – Remetea

Imaginea de mai sus e o metodă prin care tot traficul din Remetea ar fi scos din localitate și aruncat la giratoriul aflat la ieșirea din Remetea.
In primul rând, pe DJ 609F, intr-o zonă unde oricum viteza se reduce la 50 km/h din cauza curbei drumului, s-ar putea amenaja un giratoriu mai mare, care să ajute și traficul care intră dinspre Remetea Mare (strada dinspre Primărie), dar si un viitor drum de ocolire care să scoată tot traficul din localitate. In plus, s-ar putea face o intersectie solidă de intrare și pentru cei care au case in acea zonă (Maria Park).
Mai departe, drumul ar trece peste 3 terenuri agricole, zonă în care neapărat trebuie înălțat (fiind zona inundabilă) până la Bega, unde ar fi câteva locuri posibile de trecere (dar locul exact se poate determina după analiza geo-tehnică), iar de acolo mai departe peste încă niște terenuri agricole până la niște drumuri de pământ / pietriș care pot fi modernizate / înălțate încăt să treacă mult prin spatele caselor care sunt acum la drumul principal.
Într-un final, intersecția ajunge în giratoriul de la ieșire din Remetea Mare, în paralel cu Holver, loc unde s-ar putea amenaja o parcare mai mare, care i-a ajuta și pe cei de la Holver, dar și pentru cei care au nevoie de un loc de oprire.
O astfel de intersecție ar rezolva câteva probleme care apar în acea zonă, mai precis:
- cei care vor să iasă dinspre Bucovăț spre Timișoara vor putea ajunge într-un giratoriu din care e ceva mai usor să pornești, fiindcă trebuie să fii atent doar în stânga la cine vine, nu în ambele direcții cum trebuie să ieși acum
- tot traficul care vine dinspre Bucovăț spre A1 ar ocoli toată Remetea Mare, ceea ce ar reduce semnificativ traficul la intersecția actuală pentru restul soferilor
- cei care vin dinspre A1 si vor să meargă înspre Moșnița sau sudul Timișoarei pot folosi acel drum de ocolire fără să mai stea în localitate
- soferii care au treabă în localitate pot să fac stânga mai ușor de pe drumul principal, pentru că va fi trafic mai redus
Sunt totuși și o serie de dezavantaje la un astfel de drum:
- durata de construcție. Fiind un drum făcut de la 0, toată partea de înălțare și consolidare va dura ceva timp. Mai adaugi podul, care are nevoie de timp și stabilizare + obținerea terenurilor necesare construcției drumului. Evident, nu e nevoie de toate acele terenuri, dar separarea lor din punct de vedere cadastral e un proces care durează ceva timp
- unii oameni vor avea zgomot constant atât în fața, cât și în spatele caselor. Aici mă refer specific la bucata de drum de la curba până în actualul giratoriul de la Holver. S-ar putea monta panouri fonoabsorbante, dar și acolo sunt niște bani de investit
- limitarea dezvoltării comunei Remetea Mare în apropiere de Bega. Aici e posibil să fie o sabie cu 2 tăișuri, pentru că mulți oameni vor zice că dacă faci un drum in zonă, oamenii vor cumpăra terenuri și vor încerca să dezvolte zona. Pe de altă parte, e un motiv pentru care oamenii nu au cumpărat terenuri acolo, mai exact apropierea față de Bega și faptul că e un pic mai jos față de restul localității
Ce am arătat aici e o propunere legat de cum s-ar putea face lucrurile mai eficient, dacă s-ar dori. Iar asta ar însemna ca legislativul local din Bucovăț și Remetea Mare să fie de acord, dar și Consiliul Județean, pentru a porni finanțarea unui astfel de proiect.
Voi ce părere aveți totuși ? Poate am ratat eu ceva, dar asta mi se pare cea mai bună variantă de a fluidiza un pic traficul în zonă.