Unele din primele acţiuni ale războiului au avut loc departe de Europa, în Africa şi în Oceanul Pacific. Pe data de 8 august 1914, un contingent mixt compus din unităţi franceze şi britanice au atacat protectoratul Togoland. Pe data de 10 august, forţe germane din Namibia au atacat Africa de Sud. Noua Zeelandă a ocupat Samoa germană pe data de 30 august, 1914, şi pe data de 11 septembrie, forţa australiană, Australian Naval and Military Expeditionary Force a aterizat pe insula Neu Pommern, care era o parte a Noii Geuinea. Pe parcursul unor luni, forţele Antantei au acceptat capitularea mai multor unităţi germane în Oceanul Pacific. Lupte crâncene au continuat pe teritoriul Africii, pe parcursul întregului război.
În Europa, Germania şi Austro-Ungaria au suferit dificultăţi de comunicare despre intenţiile exacte ale celor două armate aliate. Iniţial, Germania garantase că o să susţină invazia Austro-Hungară a Serbiei, dar interpretările acestei decizii variau. Liderii Austro-Ungariei credeau că Germania va apăra flancul lor nordic contra Rusiei, însă Germania planificase ca Austro-Ungaria să-şi concentreze forţele contra Rusiei, astfel încât Germania să poată lupta contra Franţei pe frontul de vest. Această stare instabilă a forţat armata Austro-Ungară să-şi diminueze rezervele în sud, pentru a întâlni forţele ruse la nord. Armata sârbă, venind dinspre sudul ţării, s-a confruntat cu armata austriacă în Bătalia de la Cer pe 12 august, 1914.
Sârbii au ocupat poziţii defensive contra austriecilor. Primul atac a avut loc pe 16 august, între elemente ale diviziei XXI Austro-Ungară şi elemente ale Diviziei Combinate a Serbiei. Lupta a avut loc noaptea şi nici un oponent nu s-a evidenţiat până ce Stepa Stepanovic nu a regrupat forţele sârbe. Trei zile mai târziu, forţele austriece s-au retras peste Dunăre, după ce au suferit pierderi de 21.000 de morţi şi răniţi, în timp ce Serbia de doar 16.000. Acest punct a marcat prima victoria a aliaţilor în război. Austria nu a putut să-şi atingă imediat scopul – să elimine Serbia, şi astfel devenise necesar pentru Germania să păstreze soldaţi pe două fronturi.
Planul Germaniei pentru război (numit Planul Schlieffen) consta dintr-un atac rapid şi distructiv contra Franţei, astfel încât Germania să-şi poată transfera forţele pe frontul de est, contra Rusiei (care se mobiliza mai lent). În loc de o invazie directă a Franţei dinspre est, strategii germani considerau că era mai prudent să atace Franţa dinspre nord. Pentru a proceda astfel, armata germană trebuia să treacă prin Belgia. Germania a cerut dreptul de trecere de la guvernul Belgiei, cu promisiunea că, dacă acesta va consimţi, vor trata Belgia ca pe un aliat al Germaniei. Când Belgia a refuzat propunerea, Germania a invadat Belgia şi armata germană a început să treacă prin Belgia, dupa invazia Luxembourgului.
Armata germană a întâlnit rezistenţă la forturile de lângă oraşul belgian Liège, cu toate că elementele principale ale armatei continuau să se mişte rapid înspre Franţa. Marea Britanie a trimis un contingent numit British Expeditionary Force în ajutorul Franţei, care a mers direct înspre Belgia. Primul soldat al Imperiului Britanic, care a fost ucis în război, a fost John Parr, pe data de 21 august, 1914 lângă Mons. Iniţial, germanii s-au bucurat de un mare succes în Bătălia Frontierelor (14-24 august 1914).
Totuşi, din pricina întârzierilor cauzate de rezistenţa forţelor belgiene, franceze, şi britanice, mobilizarea neaşteptat de rapidă a Rusiei, şi obiectivele lor prea ambiţioase, planurile germane au fost dejucate. Rusia a atacat Prusia Răsăriteană, atrăgând forţe germane destinate frontului de vest. Germania a învins Rusia într-o serie de lupte care sunt cunoscute sub denumirea de Bătălia de la Tannenberg pe 17 august-2 septembrie.
Această diversiune a intensificat problemele mişcării lente ale forţelor germane, care nu erau anticipate de generalii germani, şi a permis forţelor franceze şi britanice să oprească avansarea forţelor germane înspre Paris la Prima Bătălie de la Marne în septembrie 1914). Astfel, Antanta a forţat Puterile Centrale să se lupte pe două fronturi.
Armata germană s-a luptat până ce a obţinut o poziţie defensivă favorabilă în Franţa şi a eliminat din război cu 230.000 mai mulţi soldaţi francezi şi britanici decât a pierdut ea însăşi, în lunile august şi septembrie. Totuşi, incompetenţa sau timiditatea unor ofiţeri ca Ludendorff, care a procedat incorect transferând forţe din dreapta, pentru a proteja Sedan, au anihilat şansa Germaniei de a obţine o victorie rapidă.
