Azi a fost ultima zi inainte de sesiune. Am mai avut de predat un referat, am mai vorbit cu ceva colegi. Mi-am rezolvat problemele, ce mai. Nu despre asta vreau sa vorbesc totusi.
A fost altceva ce s-a intamplat. In timp ce meream sa prind un autobuz ( 42 din fata facultatii ), pe culoarul care pleaca de la faculta de sport venea o fata. Nu a schitat vreun gest pana nu m-a vazut pe mine. A fost un zambet larg si un ciao scos din inima. Cel putin asa s-a simtit. Partea mai proasta e alta. Chiar daca imi parea cunoscuta ( bine, in timisoara gasesti cel putin 3 persoane care sa semene in proportie de 80 % unele cu altele) nu o stiam. Fata arata binisor, de aia m-am chinuit vreo ora, timp in care am facut un ocol cu 40-ul, sa rascolesc prin amintiri. De unde o stiu, de unde ma stia ? Damn, nu am aflat nimic.
Sper ca intr-o data viitoare sa ma intalnesc cu ea. Si sa aflu de fapt pentru ce a fost acel zambet. A, si sa ii aflu numele. Intr-un fel m-am simtit ca in povestirea lui Alex, cea cu adolescentul miop.
LE: Da, am o problema. Retin foarte putine nume
Un zambet iti poate schimba ziua,dar iti poate schimba si viata 😉 N-ai de unde sti ! 😛
In franceza se spune “coup de foudre”, adica traire de dragoste la prima vedere. Sau lovitura de fulger, mot-a-mot.
In legatura cu numele si eu am avut aceeasi problema pana am invatat niste tertipuri, iar cel mai bun este sa repeti numele. Adica, dupa ce te prezinti (eu sunt Marius, eu sunt Corina), in loc sa spui “imi pare bine sa te cunosc” trebuie “imi pare bine sa te cunosc, CORINA”, apoi daca te intreba daca esti insurat, tu spui “sunt liber ca pasarea cerului, CORINA”, apoi …
of of…cati de apoi 😀