Pasiunea pentru mașinile electrice nu e chiar o noutate pe acest blog, însă din cauza prețului, nu mi-am putut permite nici măcar să visez la o mașină electrică prima oară când am văzut cum merg aceste mașini și ce poți face cu ele, comparativ cu o mașină cu combustie internă.
Evident, toți am văzut ce poate face Tesla, ne-a durut un pic capul când am văzut prețul, am avut speranță când Nissan a scos Leaf-ul pe piață acum ceva ani la un pret cât de cât decent, iar când Dacia a anunțat acum câtiva ani Spring-ul, o mașina la sub 20 000 de euro (în acel moment), chiar am avut o speranță că într-un viitor apropiat pot să conduc și eu o mașină electrică să văd care e senzația.
E 2022, mașina electrică încă nu e în posesia mea, dar am avut ocazia să conduc 3 tipuri de mașini electrice până acum: Volkswagen ID.3, Renault Zoe și Volkwagen e-Golf.
E-Golf l-am condus foarte putin acum câtiva ani, când l-am văzut la un cunoscut și l-am rugat să mă lase să dau rapid o tură prin oras să văd cum se simte. Range-ul era cam jale, doar vreo 200 km pe timp de vară, dar era masină electrică, o încărcai cu 0.4 lei / kw (alte vremuri) și puteai să mergi liniștit prin oraș și împrejurimi fără să ai anxietate.
Renault Zoe l-am condus prima oară la Franfkurt, când am condus sau am fost în spatele mai multor mașini care sunt deja disponibile pe piață. Zoe era și este o mașină simplă, cu interior plastic-style, relativ ieftină cu care poți merge cam 250-300 km, deci te poți misca bine cu ea mai ales acum, când s-a umplut de stații de încărcare electrice.
Dar prima mașină pe care am putut să o conduc mai mult de 30-40 de km a fost Volkswagen ID.3, iar asta pentru că cineva din familie și-a cumpărat una, în procesul de trecere la energie cât mai regenerabilă. Si a fost o decizie inspirată, pentru că vedeți și voi care sunt prețurile la combustibil, energie electrică și gaze. Și cine știe cât de mari vor fi la iarnă.
În Aprilie (da, suntem aproape în August 2022, știu) am avut-o pe mână și am condus undeva la 800 de km în vreo 4 zile. A trebuit să o duc / iau din service pentru că, ce să vezi, s-a dus încărcătorul de AC. Așa ca idee legat de ce se poate strica la o mașină electrică. Pe DC puteam încărca fără nici o problemă, dar orice nu avea CCS, pauză.
În fine, cum am avut-o pe mână câteva zile, am zis să fac și câteva teste, mai ales că aveam drum un pic mai lung de făcut. Și m-am gândit să și filmez câte ceva. Cu iPhone. Deci nu vă așteptați la super calitate în acest vlog.
va urma în curând și o partea a doua și a treia, în funcție de cum am timp să editez
Varianta text a blogului
Așa cum puteți vedea și în vlog, am prins dimineți sub 0 grade și peste 20 de grade la prânz, temperaturi la care am putut să fac câteva teste concludente. Am mers cum mă duc eu de obicei, bucăți de 20-30 km/h cu 110 km/h, urmate de pauze cu “treabă”, apoi încă 10 km, apoi 50 km și așa mai departe. AC la nivel decent, depășiri fără restricții și mers pe drumuri județene, naționale și bucăți de autostradă.
Consumul mediu a fost undeva la 17.3 kW / 100 km, deci realist aș fi putut să merg 300 de km, chiar dacă rămâneam cu 5 % baterie. Am preferat să mă nu mă duc mai jos de 20 %, asta pentru că am vrut să testez și câteva stații de încărcare din zonă să văd cum funcționează. Dar despre asta, într-un video / postare separată.
Am făcut ture de 150 km, de 220 km și una de 180 km la modul de încărcare rapidă. Am fost pe dealuri, pe ceva munți mai mici și la câmpie, deci am avut toate formele de relief. N-am avut niciodată senzația că nu pot ajunge undeva să încarc mașina și să plec mai departe.
Iar mașina a fost cu vreo 200-250 kg pe ea ca greutate, plus eu, deci undeva aproape de 330-380 kg în total pe mașină. N-a fost vreo diferență semnificativă de consum dacă am fost încărcat sau gol.
Concluzii generale
Concluziile după acest drum ? ID.3 e cu siguranță o mașină pe care aș lua-o în considerare dacă ar fi nevoie să fac switch-ul mâine la o mașină electrică. Situația actuală nu îmi permite însă, așa că momentan doar teste și speranțe că pe viitor vom avea mașini și baterii mai solide care să ne ajute să mergem cu cât mai puțină poluare și cât mai mulți kilometri.